Manualul bunului român // Un geniu al zilelor noastre martie 6, 2008
Posted by ioncioaia in articole.trackback
Iată, i-am spus preopinentului meu puţin dezamăgit şi parcă tot mai ofensiv, avem un caz de fuziune mentală miraculoasă între asistent şi şeful său. Nu se întîmplă prea des. De obicei, şefii de catedră îi ignoră pe asistenţi.
Potrivit unui clişeu ce pare de nedislocat lumea în care trăim ar fi o eternă tranziţie. Spre nicăieri sau cel mult spre apus. Aceasta mai ales pentru că marile naraţiuni ale modernităţii (ideea de progres, egalitate, naţiune etc.) s-ar fi epuizat, dar mai cu seamă pentru că nu mai avem mari valori, spirite cu vederi largi, care să se manifeste dincolo de frontierele înguste ale propriilor discipline. Pînă ceva vreme, căzusem şi eu în această formă de sinistroză. O întîmplare recentă m-a pus pe gînduri.
Într-o după-amiază, mi-a bătut la uşa biroului, aflat într-un corp mai curînd ascuns al Universităţii, un tînăr domn. I-am observat mai întîi privirea piezişă proprie timidului bovaric. Era masterand la Jurnalism, mi-a spus, şi-l căuta pe domnul director Daniel Condurache. I-am arătat că regretam sincer, din suflet chiar, dar nici un director Condurache nu are biroul aici. M-a privit uimit, evident frustrat.
Era victima unui soi de confuzie. Nu era prima dată cînd se întîmpla, de altfel. Pe uşa biroului meu scrie Departamentul de Jurnalistică şi probabil că de la secretariat, atunci cînd au o problemă mai spinoasă, îi îndrumă pe studenţi acolo unde ei cred că ar putea găsi pe cineva mai competent. Problema era că domnul Condurache nu avea biroul aici şi mai ales că nu era directorul departamentului şi nu fusese niciodată, cel puţin în această viaţă. Dar, oaspetele meu nu părea să înţeleagă şi nici nu dădea semne c-ar vrea să plece. I-am explicat atunci de ce: domnul Daniel Condurache era angajat al unei alte instituţii şi de altfel îi lipsea ceea ce am putea numi competenţa formală, adică o calitate profesională atestabilă, prin acte, diplome, liste de publicaţii şi alte asemenea lucruri, minore, fireşte, dar care stau la baza sistemului nostru universitar şi administrativ.
Am avut impresia atunci că turnasem gaz peste foc. Timiditatea se reconvertise pe neaşteptate într-o vizibilă agresivitate. „Nu-i adevărat!”, a ripostat imediat, abia reţinîndu-şi un tremur al întregului corp. Părea convins că-i ascundeam omul pe undeva pe sub masă, eventual că l-am răpit pentru uzul meu privat ori pentru a-l vinde unor şeici arabi.
Ca să evit o criză, m-am gîndit atunci să-i spun că domnul director Condurache nu este momentan în localitate. A fost cea mai proastă idee posibilă. Participase, mi-a spus, cu două zile înainte la o întîlnire între domnul Condurache şi un scriitor din Bucureşti. Fusese provocat de felul în care domnul Condurache vorbise despre talentul în jurnalism. L-am întrebat de ce nu merge la cursurile d-sale. „Merg, dar nu l-am văzut niciodată, deşi am avut mai multe cursuri cu d-sa, anul acesta. De fapt, a continuat, eu nu sunt din Iaşi, vreau să scriu la un ziar, dar toată lumea îmi spune că n-am talent. M-am înscris la Master la Jurnalism, dar de fiecare dată cînd vin la şcoală nu găsesc pe nimeni. Caut un jurnalist. Vreau să intru la un ziar!”
Mi s-a părut din nou că am o idee salutară. Zic: Dl. Condurache ştie probabil multe despre jurnalism, dar nu este jurnalist, în sensul propriu al lucrurilor. Este profesor la Politehnică, din cîte ştiu. Uite, i-am mai spus în criză de idei, hai să ne uităm pe net, ca să ne edificăm cu sursele în faţă.
Din păcate, netul este, cum se ştie, un martor infidel. Găseşti întotdeauna despre un om mai ales ce nu cauţi. Astfel, a trebuit să-i conced oaspetelui meu că avea dreptate în anumite privinţe. Într-adevăr, potrivit unei ştiri, dl. Condurache se exprimase, de faţă cu un scriitor şi publicist bucureştean foarte cunoscut, în chestiunea talentului jurnalistic. O altă ştire, apoi, îl dădea drept cîştigător al premiului jurnalistul anului sau ceva de felul acesta acordat de o revistă de care nu auzisem, din nefericire, VIP. „Vedeţi”, mi-a spus, cu aerul că-i ascundeam adevărul.
Mai departe însă, din păcate, după aprige căutări, n-am găsit nici un articol al dlui Condurache pe net, din care studentul respectiv să se poată edifica mai pe larg, fie asupra a ceea ce înţelege dl. Condurache prin talent, fie asupra unei probe practice de talent din partea acestuia. Cum spuneam, internetul ar trebui trecut în română la genul feminin: te trădează cînd ai mai multă nevoie de el! Sau de ea!
N-am găsit nici în bibliografiile mele o sursa unde ar putea afla ceva de felul acesta. Spre bucuria mea, am dat totuşi peste un site în care dl. Condurache apărea ca autor. Mai precis spus, coautor. Începînd din 2004, publicase pare-se un număr de articole în diverse publicaţii de matematică şi mecanică. Toate erau semnate împreună cu un anume domn Martinuş, care pare a fi, de altfel, asistentul său la Universitatea Politehnică, acolo unde dl. Condurache ocupa şi funcţia de şef de catedră. Iată, i-am spus preopinentului meu puţin dezamăgit şi parcă tot mai ofensiv, avem un caz de fuziune mentală miraculoasă între asistent şi şeful său. Nu se întîmplă prea des. De obicei, şefii de catedră îi ignoră pe asistenţi.
Lucrul cel mai neplăcut pentru situaţia în care mă aflam venea însă din faptul că domnul Condurache apărea în mai multe locuri , inclusiv într-o notă din Ziarul de Iaşi care părea a fi cv-ul său oficial (de candidat la rectoratul Universităţii Politehnice), drept coordonator al Departamentului de Jurnalism de la Universitatea „.A. I. Cuza”, acolo unde ocupa un post de profesor asociat şi două catedre de conferenţiar. Este drept că nu ştiu ce vrea să spună coordonator. Oricum, această funcţie n-a existat după ştiinţa mea şi nu cred că dl. Condurache şi-a putut-o atribui oficial. Scria chiar undeva că ar fi fost numit de Senat. Fapt imposibil, întrucît Departamentul de Jurnalism ţine de Facultatea de Litere, nu de Senat. Este drept că l-am auzit şi eu în mai multe situaţii afirmîndu-şi public această calitate, dar întotdeauna am pus-o pe seama unei scăpări. Domnul Condurache nu putea îndeplini această calitate, din motivele expuse mai sus. Este adevărat că au circulat zvonuri, probabil neîntemeiate, potrivit cărora dl. Condurache ar fi semnat acte cu caracter oficial în numele departamentului, fapt penalizabil juridic, dar eu nu pot crede aşa ceva.
Totuşi, mi-a spus la despărţire tînărul, cum poate preda cineva atît de multe discipline fără să fie şef (probă de maliţie gratuită!) şi fără să aibă o competenţă atestată, cum îi spusesem eu ca ar fi fost necesar? N-am putut să-i ofer un răspuns. De fapt, această discuţie o mai avusesem şi cu alţi colegi, fără a putea ajunge la vreo explicaţie raţională. Este o chestiune de talent, probabil, i-am răspuns. „De geniu”, mi-a replicat oaspetele meu, înainte de a se face nevăzut, incredibil de calm, învăluit de semiîntunericul din hol. Nu îmi dau seama nici acum dacă era din nou sarcastic sau pur şi simplu edificat. Îl aştept oricum din nou pentru o discuţie mai senină.
Ati “uitat” sa postati raspunsul lui Toni Hritac de la Ziarul de Iasi.
Pentru cei interesati, iata linkul: http://blog.ziaruldeiasi.ro/toni.hritac/
Scrieti frumos. Sa nu ajunga razboiul asta de invidii sa se rasfringa asupra studentilor… ca aveti obiceiul sa le ingreunati viata, fara a lua in seama ca desi aveti un CV “apropriat” catedrei de Jurnalistica, nu predati prea multe obiecte. Stiu, viata nu e corecta si nu sunteti apreciat la valoarea sustinuta de niste “acte”. Un naiv ca mine ar zice ca frustrarea este ratificata si prin cirdul de studenti restantieri, buna parte din ei..victime colaterale. Stiti ce greu ii vine unui student sa va urmareasca o idee de la inceput pana la capat?…nu e limbajul de vina, ci incapacitatea dumneavoastra de a exprima oral o idee coerenta. Poate aveti prea multe in cap..si nu stiti sa le armonizati in timpul mult prea scurt pe care il aveti la dispozitie intr-o discutie…doar asa pot accepta ca sunteti aceiasi persoana pe care o stiu de la Istoria culturii sau Etica…unde ne vorbeati despre moralitate si chestii din astea…..Nu ar fi fost moral sa va rezolvati mica problema ca un barbat adevarat, sa aveti o discutie fata in fata cu Domnul Condurache, si sa nu va plangeti pe bloguri si ziare. E clar ca aveti o “problema”…care nu se va rezolva cu un articol si dreptul la replica.
Pe linga asta, tot respectul. Am avut si de invatzat de la dumneavoastra(nu ma refer la scirboasele lectii de istorie, sau cele mai agreabile de deontologie)…Nu spun ce..poate am sa-mi fac un blog in care am sa vorbesc despre…ca se pare ca asta intelegeti prin conversatie.
p.s: N-am tinut sa fiu coerent sau consecvent, v-am intors favorul de la cursuri..
Multumesc pentru interventia dvs.
Din pacate, nu aduceti nimic nou in discutie. Va repetati deja. Redundanta nu duce la comunicare, daca asta voiati. Insultele si mai putin.
De ce nu i-am vorbit dlui Condurache barbateste? De unde stiti ca n-am facut-o? Am eu aerul ca n-as avea curaj? I-am vorbit de nenumarate ori, iar ultima data pe acest subiect la inceputul lunii ianuarie curent. De altfel, de aici blocul electoral contra mea. Interesele lui economice sint prea mari pentru a putea renunta asa de usor.
Am si eu o curiozitate: ce este atit de grav in ce spun eu in tableta mea? Sint lucruri pe care toata lumea le stia si nici macar n-au aparut intr-un ziar. De fapt, ce este mai grav, n-am spus inca, va rog sa ma credeti.
Daca nu as fi o doamna, v-as trimite undeva, “domnule” profesor. Sunteti o varza la catedra. Incompetent. Fara carisma. Fara sa vedeti calea de mijloc pe care mi-ati bagat-o pe gat vreo 2 semestre. Cum va permiteti, domnule, sa aruncati cu noroi in oameni? De la Condurache cel de la POlitehnica au invatat stdudentii de miliarde de ori mai mult decat de la dvs.
Sunteti un vierme care crede ca a scos capul din pamant in lume. Stiti ce o sa se intample? O sa vina o talpa sa va striveasca. E talpa stduentilor pe care i-ati chinuit fara sa-i invatati nimic (sta-v-ar stelutele in gat sa va stea). E talpa dreptatii, ca roata – cat e ea de “patrata” – tot se invarte.
Ati incercat sa denigrati un OM si un DOMN cu o mare valoare in ceea ce priveste presa si scoala de presa, dar nu ati reusit decat sa va dati arama pe fata, sa aratati lumii cat sunteti de incompetent, lipsit de fler jurnalistic, misogin, frustrat si cat valorati ca profesor. Nici macar o miime din stelutele alea pe care le tot folositi. Rusine! Demisia !!!!!!
Totodata, ati “uitat” sa postati si o alta reactie
Pt cei si mai interesati: http://www.iasicastiga.ro/content/razvan-chiruta-un-conflict-privat-un-scandal-public
Nu am dorit sa vin cu jigniri. Am vazut prea tarziu ca ma repet…nu m-am informat din 3 surse cum ar fi trebuit, pentru ca nu faceam pe jurnalistul. Primul articol despre mica intriga pe care l-am citit…a fost cel de aici…pana la el auzisem doar niste zvonuri. Abia dupa ce am lasat comentariu am fost curios sa vad ce s-a mai scris despre si am vazut ca m-am repetat. Repetita nu trebuie privita ca o greseala, sau inutila… ci deseori e folosita ca sa intareasca o idee..eu asa stiu. Eu doar mi-am sustinut ideea…care s-a dovedit a fi una de grup. Imi cer scuze ca nu sunt un elitist… si am avut aceeasi parere ca masa Problema de etica aici e inspirata din povestea lui Negruzzi? Daca “catedra” nu va vrea…dumneavoastra o vreti. Va plac povestile cu Lapusneanu, “boieri”, chestii… Restantierii is boierasii din piramida….aveti un umor asemanator…
Tot respectul.
1.Ma abtin cu greu de la o parere despre toata situatia asta, insa m-ar interesa in mod deosebit sa aflu acele lucruri grave la care spuneati ca nici macar n-ati ajuns in privinta dlui Condurache. Poate intr-un post urmator m-ati putea lumina.
2.”Cum spuneam, internetul ar trebui trecut în română la genul feminin: te trădează cînd ai mai multă nevoie de el! Sau de ea!” => suna atit de misogin, incit as fi fost poate surprinsa daca nu v-as mai fi auzit si la universitate cu astfel de remarci. Salutari sotiei!…
o reactie plina de bun simt am mai gasit aici http://cos-mean.blogspot.com/2008/03/cum-sa-fii-nedrept-avand-dreptate.html
Ce mi se pare interesant e faptul ca mai toata lumea se leaga de aspecte colaterale, nu insa de faptul mai mult decit grav ca un text, decent redactat, care exprima o opinie in mod civilizat, a fost cenzurat – si inca de doua ori! Prima oara in ziarul in care dl. Ioncioaia avea rubrica permanenta, a doua oara intr-un ziar care a crezut ca poate face reparatia necesara. In primul, cenzor a fost directorul ziarului, laolalta cu presedintele Consiliului de Adminsitratia al acestuia, deci al patronatului, culmea mare luptator pentru drepturi si libertati! In al doilea, textul a fost cenzurat de patron direct – frumoasa imagine despre patronatul de presa romanesc! – desi directorul il introdusese in cuprinsul publicatiei. Despre asta este vorba de fapt! Si sintem intr-un an de doua ori electoral! Traiasca prea libera si independenta de la Iasi!
acest condurache e un fel de “grig bivolaru”.
asa cum vedeati fatucele alea la televizor isterizate ca se luasera autoritatile de guru, asa sunt si unii studenti de la jurnalism. cum le spui ceva de condurache cum sar parleazul. daca ii injuri de mama nu reactioneaza asa de violent ca in cazul in care ai o parere contrara cu a lor despre condurache.
nu, dna margareta paslaru, din pacate studentii sunt absolut indiferenti. privesc, mititeii, cu umor si detasare aceasta discutie care in fond ii vizeaza. de aceea a trebuit sa ne sacrificam noi trei, asistenti, si sa sarim la mardeala cu toate pseudonimele noastre si pe toate siteurile, in interesul unei nobile cauze care este SUPRAVIETUIREA. asa ca, ne iertati, dar vom tabari si aici cu pseudonimele noastre si cu batele noastre primite de la guru. vom fi majoritari. deci, avem dreptate. traiasca libertatea de a fi incompetent! traiasca mama noastra Daniel! ba chiar si Stoica sa traiasca, ca-i dama buna! traiasca Oprea, Braier, Hoisie, Martinus, Vantu, Tatulici, Lazescu si, bineinteles, cu voia dvs., Daniel Condurache.
Alex si Lorelei
Bun, m-am prins ca mesajele in favoarea d-lui DC sint fabricate in laboratoarele unor discipoli – intuiesem si eu asta si intervenisem pe alt blog, cred ca pe cel al d-lui Bratescu. Si asta se intimpla pentru ca dl. DC nu are ce si nu poate raspunde “prin el insusi”. Ceva tot nu inteleg. Cum banuiesc ca trebuie sa aiba si dl. FI niste discipoli, de ce acestia sint asa de tacuti? Asa, in opinia mea, desi dl. FI pare sa aiba dreptatea de partea sa, va fi sufocat prin numarul interventiilor coordonate!
pentru black:
1. cei doi profesori, desi traiesc in acelasi oras, au orizonturi si perspective intelectuale mult diferite.
2. pe cale de consecinta, calitatea discipolilor dlui Florea Ioncioaia este firesc diferita de calitatea celorlalti.
3. daca ii “citim” pe amandoi vom afla repede cine poate si cine nu poate produce/reproduce injurii, scalambaieli etc.
4. este induiosator si, pana la un punct, frumos ca va faceti iluzii ca dreptatea dlui Ioncioaia ar putea sfarsi altfel decat sufocata de “interventii coordonate”.
nu va intalniti la tot pasul, oriunde ati fi, cu aceste – cum bine le-ati numit – interventii coordonate?
a & l
Desi nu pot sa nu va dau dreptate in cam toate cele patru puncte, eu spun sa nu fim excesiv de pesimisti, pentru ca ar insemna ca recunoastem ca avem de-a face cu o partida pierduta din start. Si atunci de ce sa ne mai dam cu parerea pe aici? Oricit de abil, diabolic abil cum spunea cineva pe un alt forum, ar fi dl. DC el nu poate minti tot timpul, pe toata lumea. Drept dovada chiar articolul d-lui FI care a provocat o mica fisura in piedestalul impricinatului. Desigur, aceasta fisura nu va darima de una singura monumentul autoridicat de dl. DC, cu complicitatea multora din pacate, si nu ma refer la bietii studenti intoxicati, dar creeaza macar premizele. E nevoie de un cutremur, cum s-ar spune. Deocamdata, eu cred ca trebuie sa-i multumim d-lui FI pentru ca a fost primul care a indraznit sa ridice valul… Cu bine!
Pentru Valeriu
Imi pare rau, nu cred ca eu am amintit aceste nume! Habar nu am cine sint. Totusi, din contextul discutiilor – si eu am urmarit discutia pe mai multe forumuri -, inclin sa cred ca ar fi acoliti ai dlui DC de la facultate. Regret ca nu stiu mai multe. Cele bune!
Urmare
La un moment dat am fost tentat sa comit o rautate si sa spun ca respectivii trei sint tot trei mari dascali, ca si dl DC, de la sectia de jurnalistica a Universitatii, insa in ultima clipa m-a apucat un fel de milostivenie crestineasca si m-am abtinut!
Ioncioaia de ce minti? Nu era vorba de un masterand, ci de un fost mare editorialist de la EVZ, care-l cauta pe Boieru ! Te rog spune cum arata acel masterand !
Portocala mecanica
Pai, care ar fi problema? De ce un fost “mare editorialist” n-ar avea dreptul sa si studieze? Si cu ce ar schimba asta datele problemei? Problema fiind un caz de impostura, nu o formula retorica dintr-un articol! Mare e gradina!
Domnule Ioncioaia,
Intervin destul de tirziu aici pentru ca sint in strainatate, iar vreo trei zile am fost plecat in natura. Acum am gasit un mesaj de la un prieten din Iasi, care imi semnala ca ati inaugurat acest blog. Insa am scris pe forumul Ziarului de Iasi, atunci cind a aparut aceasta grava problema de cenzura. Nu va stiu decit din articole, pe care le-am citit intotdeauna cu interes, chiar daca nu am fost mereu de acord, si repet ceea ce am scris si pe forum. Dintr-o proasta intelegere a prieteniei, d-nii Hritac si Lazescu au facut o mare greseala. Au gresit fata de d-voatra in primul rind, pentru ca e absurd sa cenzurezi articolele unui colaborator constant – si fost redactor sef al ZdI, daca tin minte bine -, chiar daca acest articol este polemic fata de un prieten de-al lor. Articolul era scris urban, mai degraba pe un ton ironic, deci pamfletar, asa ca nu existau motive “stilistice” pentru a-l respinge. De altfel, dl. DC ar fi putut raspunde articolului in paginile aceluiasi ziar, iar daca nu poate sa scrie, ceea ce pare evident, ar fi putut ruga vreun discipol sa o faca. Astfel, nici acestia n-ar fi trebuit sa-si consume energia improscindu-va ci insulte pe diversele forumuri. De altfel, greseala cenzorilor se intorce impotriva lor si a celui aparat. Daca articolul era publicat, efectul lui trecea repede, cum trec articolele de ziar. Asa a capatat o importanta pe termen mult mai lung si, pe deasupra, prin publicarea pe blogul d-lui Morar, una nationala. Cenzurarea de catre a patron a articolului si din Flacara Iasului nu a facut altceva decit sa multiplice efectul! As spune, dincolo de supararea de moment, ca trebuie sa fiti recunoscatori cenzorilor dumneavoastra!
In sfirsit, d-nii Hritac si Lazescu – tocmai am citit pe un blog un interviu cu d-sa din 1979, in postura de activist ASC, care m-a intristat, pentru ca, am impresia, face in general lucruri bune dupa 1989 -, deci, in sfirsit, domnii amintiti au facut o greseala, poate si mare mare, fata de ziarul propriu, privindu-l de unul dintre cei mai buni editorialisti – sau opinisti – din citi avea. Nu mai spun ca au gresit fata de public, de pilda fata de mine!, care nu va mai poate citi. Cam asa vad lucrurile.
Domnule Ioncioaia, cred ca ar fi o mare greseala daca ati purta pica studentilor pentru ceea ce, unii dintre ei, par sa posteze pe forumuri. Mai intii, am mari dubii ca este vorba chiar de studenti si nu de niste foarte apropiati ai d-lui DC. Cum el nu scrie din principiu, dar preda arta scrisului, nu-l pot banui pe D-sa de asemenea fapte de vitejie. In al doilea rind, chiar daca unii sint intr-adevar studenti, ginditi-va la virsta lor frageda si la infinitele maniere in care o gloaba batrina si experimentata ii poate manipula.
Cam asta voiam sa va scriu, domnule Ioncioaia, si sa va asigur ca imi veti lipsi in paginile ZdI. Daca il voi mai citi, desigur, pentru ca, cum vad, editorialistii buni cam incep sa dispra din paginile sale, unii dintre ei, ma gindesc la celalalt Codurache, disparind pur si simplu. Va doresc rabdare si putere. Nu stiu daca sinteti fumator, ca va doream si tutun!
21. rares neamtu – martie 12, 2008
Stimate domn,
Va multumesc pentru mesaj. Imi pare rau ca articolul dvs a fost cenzurat si de Flacara Iasului. Dar legaturile personajului Daniel Condurache cu fauna securisto-comunista, care are ramificatii puternice si in media si in afaceri, a condus la acest deznodamant. Poate e mai bine asa, caci aceasta ultima intamplare m-a facut sa ma edific asupra starii de fapt si a intentiilor noului patronat, grabind practic plecarea mea din aceasta institutie.
22. rares neamtu – martie 12, 2008
Cat despre cenzura la care ati fost supus la Ziarul de Iasi, pot sa va spun ca dvs sunteti unul dintre putinii care au avut curaj sa faca public acest lucru. Motivatia oficiala a lor nu tine. Eu, ca director de ziar, nu am cenzurat nici o opinie a unui editorialist. Poate cu o singura exceptie, cand, la propunerea dlui Daniel Sandru, am fost de acord cu eliminarea, dintr-un text al dlui Spineanu, a unui pasaj care ar fi putut avea consecinte grave asupra ziarului. Acel pasaj putea fi considerat o instigare, o amenintare si putea intra sub incidenta legislatiei in vigoare. Eu sunt de parere ca o opinie nu trebuie cenzurata. Ea trebuie combatuta cu argumente si astfel se genereaza o dezbatere publica. De asta se numeste opinie. Vrajeala lui toni Hritac poate fi valabila, uneori, doar in cazul unor texte de informare
Mult zgomot pentru nimic.
Doi oameni maturi ce ar trebui sa-si rezolve disputele si problemele singuri, fata in fata, si nu sa apeleze la presa, mediatizare etc.
Amandoi merita aplauze si laude pentru ca sunt doi dintre cei mai buni profesori. Intrebarea este: ce conteaza mai mult? Sa fii om, respectiv formator de opinii, de oameni sau doar sa te asezi comod pe scaunul de profesor si sa pretinzi ca ai predat?
Prefer un om printre oameni, un geniu neinteles poate decat de cei pe care i-a creat: studentii de la jurnalistica!
Respectele mele tuturor.