Câteva observaţii // Liviu Brătescu martie 12, 2008
Posted by ioncioaia in semnal.trackback
(text semnat de Liviu Brătescu, preluat de pe http://www.bratescu.ro/)
Câteva observaţii
Când am decis publicarea pe blog a textului refuzat domnului profesor Florea Ioncioaia de către Ziarul de Iaşi, nu mi-am închipuit că el va stârni avalanşa de reacţii pe care o constat de câteva zile. Din acest motiv simt nevoia să fac câteva precizări punctuale.
1. Mai întâi vreau să spun că decizia conducerii cotidianului amintit m-a surprins, pentru că articolul cu pricina nu era unul polemic –politic care să fi atras ziarul în speculaţii specifice perioadei în care ne aflăm. În acelaşi timp, Ziarul de Iasi mă obişnuise să publice inclusiv articole polemice, critice la adresa “patriarhilor” culturii ieşene. Aşa s-a întâmplat de pildă în cazul conflictului de la Institutul de Istorie A.D.Xenopol, când Ziarul de Iaşi a publicat mai multe texte despre evoluţia unui conflict administrativ cu prezentarea tuturor punctelor de vedere. Pentru o asemenea atitudine nu pot fi decât recunoscător. Tocmai din acest motiv pentru mine a fost o mare surpriză poziţia redactorului şef .
2. Am citit cu mult interes explicaţia domnului Toni Hriţac publicată pe blog-ul personal pe acelaşi subiect, dar, în opinia mea, dânsul nu reuşeşte să explice suficient de credibil motivul ce a stat la baza deciziei pe care a luat-o. Domnia sa vede din start o legătură directă între conflictul administrativ de la Departamanentul de Jurnalism şi afirmaţiile pe care profesorul Ioncioaia le face în textul său. În al doilea rând, când vorbeşte despre caracterul unilateral al textului fostului său colaborator, domnul Hriţac nu explică de ce nu a preferat publicarea acestuia pentru ca, ulterior, să apară şi varianta domnului Condurache.
3. Revenind la comentariile ce au fost postate, am fost uimit să aflu că profesorul Ioncioaia este un tip “arogant”, “insesibil”, “neprimitor” etc. Eu ştiam doar că dânsul nu e un profesor “cool”, “super”, “mişto”, ci, dimpotrivă, unul care are câteva mari “păcate” – precum faptul că solicită studenţilor săi să citească mult şi, dacă se poate, să scrie chiar corect textele pe care le redactează. Nu am crezut până acum că unui profesor i se poate reproşa faptul că insistă prea mult asupra deontologiei şi eticii în cursurile sale. Ştiu că deontologia, în orice meserie, nu ajută prea mult într-o societate tot mai agitată, dar a afirma deschis dezinteresul pentru ceva ce eu credeam că trebuie să stea la baza meseriei de jurnalist este pentru mine o mare surpriză.
4. Când am hotărât să las nemoderate discuţiile de pe blog m-am gândit că, din moment ce am decis să păşesc în arenă, trebuie să ascult şi să las liber orice comentariu despre textele mele, afirmaţiile pe care le fac în nume personal sau în numele P.N.L. Iaşi. Nu mi-am închipuit că ar exista oameni care să profite de permisivitatea creată de mine pentru a-şi înjura unul dintre profesori. Mă aşteptam ca textul profesorului Ioncioaia să provoace polemici, dar am crezut că studenţii de la Departamentul de Jurnalism de la Facultatea de Litere (dacă avem de-a face cu studenţi şi nu cu tainici susţinători ai domnului Condurache) au suficientă maturitate încât, dacă au ceva de reproşat unuia din profesorii lor, să o facă în mod deschis, civilizat declarându-şi chiar şi o anumită identitate. Practica aceasta a denunţurilor calomnioase sub masca anonimatului îmi aduce aminte de o epocă pe care am crezut-o de mult apusă şi pe care cine doreşte o mai poate încă întâlni în paginile ziarelor “România Mare” sau “Tricolorul”. Din acest motiv am decis ca toate comentariile care vor mai aparea în acelaşi registru să fie şterse.
5. Dacă, prin comentariile pe care le-au făcut pe blog, susţinătorii domnului Condurache – studenţi sau nu – cred că au contribuit la salvarea imaginii sale, se înşeală serios. Eu am aşteptat ca domnul Condurache să dea dânsul o replică, nu neapărat pe blogul meu.
6. Aştept de câţiva ani buni ca intransigenţa pe care o văd la unii dintre studenţii Univeristăţii Al. I.Cuza faţă de anumiţi profesori consideraţi ” inutili” să se regăsească şi în privinţa relaţiei cu trecutul a unor dascăli ai deja amintitei Universităţi. Nu-mi permit să dau nume, pentru că nu am dovezi, dar aştept cu multă nerăbdare o anchetă jurnalistică serioasă făcută în această direcţie.
7. Prin publicarea acestui text nu am dorit să îmi cresc traficul pe blog pentru că, după patru luni de existenţă în blogosferă, ştiu exact câţi oameni intră în mod frecvent să citească ceea ce scriu. Evident că mă bucur pentru fiecare vizitator, dar, cum nu mă simt în concurenţă cu nimeni în problema vizitatorilor, sunt foarte relaxat în această privinţă. Am vrut doar să-mi exprim solidaritatea cu un domn faţă de care am un respect deosebit, datorită profesionalismului său şi alături de care împărtăşesc un set de valori.
8. Nu am intenţionat şi nici nu intenţionez să intervin în conflictul de la D.J.S.C., măcar din perspectiva faptului că în intervalul 2002-2005 am condus seminariile de la Istoria Culturii, împreună cu un alt coleg de la Institutul de Istorie A.D.Xenopol, perioadă din care am câteva amintiri plăcute.
P.S. Mulţumesc lui Florin Gheţău pentru faptul că a ridicat mănuşa aruncată de mine. Tot ce doream era să cunosc părerea lui şi a altor jurnalişti din Iaşi despre acest subiect. Evident că nu am dorit să fixez agenda nici unui ziarist ieşean.
Stimate domn,
Va multumesc pentru mesaj. Imi pare rau ca articolul dvs a fost cenzurat si de Flacara Iasului. Dar legaturile personajului Daniel Condurache cu fauna securisto-comunista, care are ramificatii puternice si in media si in afaceri, a condus la acest deznodamant. Poate e mai bine asa, caci aceasta ultima intamplare m-a facut sa ma edific asupra starii de fapt si a intentiilor noului patronat, grabind practic plecarea mea din aceasta institutie.
Cat despre cenzura la care ati fost supus la Ziarul de Iasi, pot sa va spun ca dvs sunteti unul dintre putinii care au avut curaj sa faca public acest lucru. Motivatia oficiala a lor nu tine. Eu, ca director de ziar, nu am cenzurat nici o opinie a unui editorialist. Poate cu o singura exceptie, cand, la propunerea dlui Daniel Sandru, am fost de acord cu eliminarea, dintr-un text al dlui Spineanu, a unui pasaj care ar fi putut avea consecinte grave asupra ziarului. Acel pasaj putea fi considerat o instigare, o amenintare si putea intra sub incidenta legislatiei in vigoare. Eu sunt de parere ca o opinie nu trebuie cenzurata. Ea trebuie combatuta cu argumente si astfel se genereaza o dezbatere publica. De asta se numeste opinie. Vrajeala lui toni Hritac poate fi valabila, uneori, doar in cazul unor texte de informare.
N-am mai vazut de multa vreme atitea greseli si omisiuni de punctuatie si erori gramaticale la un loc!!! N-am putut sa mai fiu atenta la ceea ce scrieti, domnule Liviu Bratescu, din cauza modului in care scrieti. Spicuiesc: “Mai întâi vreau să spun că decizia conducerii cotidianului amintit, m-a surprins (…)” – virgula intre subiect si predicat!?!?, “Mă aşteptam ca textul profesorului Ioncioaia să provoace polemici dar,(virgula ar fi trebuit sa stea in fata lui “dar”) am crezut că studenţii de la(…)”, “am decis ca toate comentariile care vor mai apare (ce s-a intimplat cu “aparea”?) în acelaşi registru să fie şterse”. Vorbeati la un moment dat despre pretentiile nobile pe care domnul Ioncioaia le are in ceea ce priveste exprimarea (scrisa) a studentilor sai. Chiar daca nu faceti parte din multimea studenteasca de sub cerul “instelat”, tot nu inteleg cum a putut prelua pe propriul blog acest varzo-text.
Doamna sau Domnisoara Ella,
Inteleg ca sunteti o absolventa a Jurnalisticii lui Condurache si ca nu aveti partizanate.
Inteligenta si atentia la gramatica (lucru rar la jurnalistii zilelor noastre) ma fac sa sper ca ma veti ajuta sa-mi clarific niste nedumeriri.
Cred ca puteti realiza repede o documentare in acest sens, ca om independent.
Nu inteleg de ce atunci cand D. Condurache a fost concediat, dupa doar cateva luni de directorat general (functie care a fost special creata pt el la Monitorul/Ziarul de Iasi, in 1997, de catre Sorin Ovidiu Vantu) si care nu a existat nici inainte si nici dupa plecarea lui, Florin Zamfirescu a ramas in redactie. De fapt, au ramas cu totii: si Lazescu, si Zamfirescu, si Dan Radu, si Hritac. Numai Condurache a fost dat afara. Cum a fost posibil? Atunci lectorul Andi Lazescu nu era tot finul profesorului D. Condurache? Cine l-a dat afara? De ce? Poate imi raspundeti la aceasta nedumerire.
Mai inainte, in 1991, Daniel Condurache a fost concediat de la conducerea Monitorului si a Opiniei Studentesti chiar de catre ucenicii sai: Andi Lazescu, Fl. Zamfirescu, T. Hritac, D. Radu, Cezar Caluschi. De ce a fost dat afara? Atunci Opinia Studenteasca si-a incetat aparitia si nu a mai iesit la lumina decat 11 ani mai tarziu, cand D. Condurache a dorit sa predea la Jurnalistica ieseana.
Apoi, imi puteti explica ce legatura este intre 3 nume pe care le-am intalnit pe alte forumuri, pe care nu se explica nimic? Cele 3 nume sunt: Condurache, Martinus si Braier.
Poate veti afla de ce D. Condurache a fost numit, in anii 80, la conducerea Opiniei Studentesti de catre PCR, dupa ce a fost indepartat Liviu Antonesei. Sa faca ce? Ca nu stia sa scrie!
Cam tot in acei ani apare si pe listele Securitatii gasite in biroul primului-secretar al PCR Iasi, Maria Ghitulica.
Cu multa stima,
Viorel Arvinte
P.S.
Ce ramane din maestrul colegilor dvs., daca la Politehnica i-au scris articolele Braier (care i-a lasat mostenire si sefia catedrei de la UTI) si Martinus, de la ziare si reviste a fost dat afara ca incompetent si nici n-a publicat vreo carte?
Sa fie posibila existenta unui mentor in Jurnalistica doar prin conjuncturi si sfori trase la momentul oportun? Credeti ca oamenii pot fi pacaliti in asa mare masura?
Cred ca ati mai avut colegi inteligenti si care, sper, isi vor reveni dupa acest dus rece al “descoperirii” maestrului.
Daca Partidul&alii si Sorin Ovidiu Vantu nu l-au putut mentine de 2 ori la suprafata, cum de a fost posibil ca Hoisie si Oprea sa fie atat de vigurosi si sa faca din el un maestru?
Rectorul/Europarlamentarul Oprea, Condurache si Lazescu
In buna traditie romaneasca si a lor, Ziarul de Iasi al dlui Lazescu il ataca pe dl Dumitru Oprea, dupa ce acesta, la sfarsitul mandatului, l-a angajat ca lector doctorand la Universitatea Cuza, la Jurnalistica lui Daniel Condurache.
Initial am crezut ca rectorul Oprea e atacat pe bune si ca tinarul doctorand Alexandru Lazescu si nasul sau Daniel Condurache scuipa mina pe care au pupacit-o. e adevarat ca Oprea l-a angajat pe Lazescu la Jurnalistica lui Condurache cu minareli, neanuntindu-se nici un concurs de lector, dar baietii mai au destule afaceri impreuna, pregatite pt viitor. asa ca articolul de marti din Ziarul de Iasi este doar o abureala. Ca sa-l poata protapi pe Oprea in campanie la primarie, acum se prefac a-l ataca. Daca cititi cu atentie, Oprea nu prea poate fi agatat cu cele scrise marti in ziar. deci, dupa cum vedeti, baietii sunt mult mai pregatiti pt viitor decit va imaginati dvs. e scoala veche acolo si care inca functioneaza foarte bine. scoala PCR si Secu, pe care Lazescu si Condurache o predau acum emotionant la Jurnalistica ieseana.
In cea mai mare parte, domnule Viorel Arvinte, v-ati raspuns singur, evident sau printre rinduri, diferitelor nedumeriri formulate mai mult sau mai putin tendentios (mentionez ca ma refer strict la formulare, ati remarcat just ca nu am partizanate). “Apoi, imi puteti explica ce legatura este intre 3 nume pe care le-am intalnit pe alte forumuri, pe care nu se explica nimic? Cele 3 nume sunt: Condurache, Martinus si Braier” – “Ce ramane din maestrul colegilor dvs., daca la Politehnica i-au scris articolele Braier (care i-a lasat mostenire si sefia catedrei de la UTI) si Martinus, de la ziare si reviste a fost dat afara ca incompetent si nici n-a publicat vreo carte?” => ar fi doar un exemplu. M-ati putea taxa drept chitibusara. Ei bine, aveti dreptate. Multumesc de compliment.
Cred ca unul dintre aspectele principale ale problemei este urmatorul: exista tendinta, in ceea ce le priveste pe cele doua personaje universitare implicate in conflict, de a lua forma si fondul ca pe un tot. Generatiile actuale de studenti, fara experienta constienta, directa a comunismului – au fost, realmente, scuteciste pina in Revolutie – nu dau mare atentie trecutului, securist sau nu. Iau omul asa cum li se prezinta “astazi”, fara o analiza amanuntita a ipostazelor lui de “ieri”. In plus, am observat, din anumite discutii, ca dau mai multa importanta prestatiei social-profesionale a profesorului, decit aceleia care se auto-delimiteaza doar la profesional. In acest sens, dl prof. Condurache are un capital de imagine construit in timp, care-l recomanda soptit de gura “veteranului” in urechea “bobocului”, la fiecare inceput de ciclu universitar, drept “sever, da’ de treaba”, “descoperitor de talente”, “centrat pe practica” etc. Dl prof. Ioncioaia este recomandat, in schimb, consecvent, drept “prea destept ca sa ne predea noua”, “destept, dar fara tact pedagogic”, “inflexibil in disputele de idei”, “serif al stelutelor absurde”, “incoerent”, “misogin”, etc. Sa nu uitam ca unii sint dispusi sa arunce cit colo cele mai inteligente tratate din cauza copertei prafuite. Putini sint cei care asculta si nu pun stampile pripite, ci se documenteaza despre realizarile profesionale ale celor doi. Personal, n-am crezut niciodata legendele despre profesori, in general, din simplul motiv ca reflecta relatii ale profesorului cu alti studenti, cu alte creiere si alte personalitati, prin urmare nu pot pecetlui propria mea relatie cu profesorul respectiv.
Revenind, orice student prefera ca la catedra sa stea un individ care sa-i fie simpatic, asa cum vrem vinzatori amabili sau stewardese prezentabile. Este o optiune subiectiva, nu poate fi altfel, pentru ca nu comunicam prin circuite, ci interrelationind. Nu sintem doar fiinte pragmatice, ci si sociale.
Se pluseaza si pe faptul ca unii dintre cei mai buni oameni de media (remarcati ca nu folosesc denumirea de “jurnalisti”, sint multimi doar partial coextensive) nu au studii de specialitate sau si le adauga in CV doar dupa ani de experienta “dupa ureche”. Am cunoscut, intr-adevar, ingineri sau medici sau juristi cu mai mult fler jurnalistic decit absolventi ai “Jurnalisticii lui Condurache” sau de oriunde.
In fine, cred cu adevarat ca un astfel de conflict ar trebui rezolvat cu eleganta, intr-o disputa dialectica. Nu stiu inca din partea carui universitar vor veni cele mai bune argumente si cine isi va adjudeca astfel Adevarul relativ.
Deocamdata, nimic din ceea ce s-a spus nu pare suficient.
Am remarcat corecturile la textul domnului Liviu Bratescu. Din nefericire, tot v-a mai scapat una:
“5. Dacă, prin comentariile pe care le-au făcut pe blog, susţinătorii domnului Condurache – studenţi sau nu – cred că au contribuit la salvarea imaginii sale, se înşeală serios.” => indicativul verbului “a (se) înşela”, la persoanele a III-a singular şi a III-a plural, este “(se) înşală” (din gama “a (se) aşeza” – “(se) aşază”).
Stimate domnule Viorel Arvine,
Se pare ca aveti un text “standard” pe care il postati cu incapatinare, de fiecare data cind identificati pe cite un blog o persoana pe care o va considerati demna de a va raspunde la aceleasi “nedumeriri”.
Si eu care credeam ca v-ati ostenit sa scrieti citeva sute de semne… Se pare ca simpla si prea des uzitata operatiune “Copy / Paste” v-a fost mai la indemina, cu minuscule modificari de aparenta personalizare a mesajului, avind grija sa “flatati” de fiecare data destinatarul.
Pacat, incep sa regret faptul ca m-am implicat (pe blogul domnului Bratescu – pentru cititorii care nu-mi inteleg aluziile) intr-un “dialog” cu dumneavoastra. Iertare, nu mi-am dat seama ca la celalalt capat al firului vorebeste robotul.
Draga Ella,
Multumesc pentru cuvintele la adresa mea. La drept vorbind, nu stiu de ce merit atita atentie din partea ta.
In ce priveste, textul de care vorbiti, cred ca suferi de hipercorectitudine, care este un pacat in comunicare. Comunicarea pe net este prin natura sa mai liberă. Important este mesajul şi mai putin forma.
Interesant însă ca aceasta hipercorectitudine formala nu se manifestă şi în ce priveşte mesajul articolului meu si de la care a pornit aceasta dezbatare. Este ceva acolo care nu este adevărat? Vi se pare că un profesor care deţine o asemenea poziţie în cadrul departamentului nostru (ocupa trei catedre, este coordonator al newsletterului si al Cusanet, fara sa-l numeasca nimeni, si care peste toate si-a atribuit de la sine putere funcţia de coordonator al Departamentului, fără să fie titular la noi, fără să aibă un singur tex publicat in domeniu) este in regula? Va reamintesc ca peste tot fiecare catedra se obtine in urma unui concurs si că orice candidadtura presupune un dosar cu titluri si lucrari. Asta-i legea. Pina si antrenorii de forbal au nevoie de atestate pentru a-şi putea practica meseria, chiar daca aici numai talentul contează? Pe de alta parte, nu inteleg ce cautati la Universitate daca nu va intereseaza oamenii cu diplome si calificare atestata? Dupa dovezile de apreciere fata de profesorul in discutie, mi se pare ca un simplu stagiu la Opinia studenteasca v-ar fi fost suficient.
Cu cele mai bune ginduri,
Florea Ioncioaia
Tin sa reamintesc faptul ca vizionez acest conflict. Il vizionez. Nu ma implic si nu tin decit cu… studentii. Ei merita profesori de la care sa aiba ce invata. Tocmai din acest motiv afirmam ca mi-as dori foarte mult sa vad un schimb adevarat de replici, la modul cel mai elegant, dar si transant. Nu cred ca am lasat prin ceva impresia ca as avea vreun parti pris. Nu am intentionat sa dau “dovezi de apreciere fata de profesorul in discutie” si nici fata de dumneavoastra, din simplul motiv ca nu detin toate datele problemei, nu am de analizat un echilibru de pozitii, astfel incit concluziile ar fi premature. Faptul ca am citat niste replici din niste discutii pe care le-am avut destul de recent cu niste studenti, fara a-mi exprima propria parere, cred ca vine in sprijinul… ei bine, al declaratiei mele de independenta. Nu apreciez asa cum poate v-ati fi asteptat mostrele de ironie, din simplul motiv ca inteapa fara motiv.
“Draga Ella, Multumesc pentru cuvintele la adresa mea. La drept vorbind, nu stiu de ce merit atita atentie din partea ta. (…)Pe de alta parte, nu inteleg ce cautati la Universitate daca nu va intereseaza oamenii cu diplome si calificare atestata? Dupa dovezile de apreciere fata de profesorul in discutie, mi se pare ca un simplu stagiu la Opinia studenteasca v-ar fi fost suficient.” Mi-a facut o deosebita placere sa traiesc si sa ma instruiesc patru ani in mediul universitar, m-am straduit sa invat cite ceva de la cit mai multi “oameni cu diplome si calificare atestata”, si pentru faptul ca am motive personal-familiale sa respect in mod deosebit “rasa” asta intelectual aparte. Nu am urmat Scoala de Jurnalism si Stiinte ale Comunicarii a nimanui si nu pentru a deveni neaparat jurnalist. Pentru asta, cel putin in situatia actuala a presei din Romania, mi-ar fi fost poate suficient sa urmez un stagiu la “Opinia studenteasca” sau la “Flacara Iasului” sau “Ziarul de Iasi” etc. Din facultatea asta am invatat sa devin comunicator public, in general.
In ceea ce priveste capacitatea unui profesor de a fi sau de a deveni simpatic… chestiunea se complica. Eu cred ca orice om care isi asuma aceasta cariera – si nu una de cercetator, de exemplu sau de scafandru – ar trebui sa faca minimul efort de a face din interactiunea universitara un proces cel putin digerabil. Nu inteleg de ce v-ati simtit ofensat, in America, de pilda, unii dintre profesori sint ei insisi cursanti, iau lectii menite sa-i formeze in directia expusa doua rinduri mai sus. Nu am intentia de a ma dezvinovati sau justifica in nici un fel, pentru ca nu ma simt datoare in acest sens, astfel ca afirmatia mea urmatoare luati-o asa cum e, pur si simplu. Mie, personal, mi-au fost (uneori deosebit de) utile cursurile si seminariile dumneavoastra si m-au antrenat dezbaterile interminabile pe teme culturale, de exemplu, tocmai pentru ca observ ca accentul cade din ce in ce mai rar pe responsabilitatea jurnalistului si a comunicatorului public de a fi adevarati profesionisti. Si ca mine mai erau citiva. Asta nu inseamna ca nu am sa amintesc de colegii care desenau iepuri si corpuri abstracte, incercind sa reziste. Din nou, nu cred ca ar trebui sa va simtiti lezat. Este optiunea fiecaruia. Nici pina astazi nu stiu insa exact citi dintre noi erau efectiv acolo si citi erau pe punctul de a da la Arte.
PS: Imi pare rau, dar cred ca adecvarea la mediul on line nu scuza folosirea defectuoasa a limbii romane in textul cu pricina. La urma urmei, nu citeam un blog oarecare, de la care m-as fi asteptat la pop-up-uri cu reclame la bere.
Stimata Domnişoară,
Mă bucur că v-aţi schimbat opinia pînă la urmă. Abia acum cîteva zile eram incoerent, inflexibil etc. De aceea, nu mi se pare aţi fost doar spectator la această desfăşurare de forţe contra mea. Să ştiţi însă că şi eu am fost ca dumneavoastră şi vă înţeleg. Mi-au trebuit ceva ani să înţeleg şi încă alţii să aleg. Totul este să nu rămîneţi captivă. În rest, totul se poate discuta.
Mi-aş dori şi eu o dezbatare adevărată, dar nu cred ca voi avea acest noroc într-un viitor prea apropiat.
Faptul că unii studenţi desenau figuri abstracte la seminariile mele nu vad de ce ar trebui sa ma facă să mă simt ofensat. Nu pot fi interesant pentru toata lumea. Observ însă că vă contraziceţi din nou: abia acum cîteva zile mă trataţi de terorist!
Cit despre cum sînt profesorii în America, mai bine sa nu vorbim. Nu cred că mai există nicăieri în lumea civilizată un loc unde cineva care este angajat la o altă universitate să conducă (fraudulos) ani de zile o un departament la o altă universitate, să predea discipline de specialitate fără să aibă nici un fel de calificare. Lumea universitară americană este foarte deschisă, dar şi selectivă. N-am nici eu nimic împotrivă ca o asemenea persoană să se ocupe cu îndrumarea practică, dar în condiţii stricte, care să prevină conflictul de interese.
A bon entendeur!