Florea Ioncioaia // libertate de expresie

Am primit răspunsul rectoratului la memoriul meu din 22 aprilie curent , prin care contestam numirea dlui Alexandru Lăzescu ca director al Departamentului de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (vezi argumentele expuse în postarea anterioară!). Răspuns este însă mult spus. De fapt am primit doar copia memoriului, care avea sus în dreapta o rezoluţie, datată 24 aprilie 08, cu următorul conţinut:

„Biroul Senatului în şedinţa din 24 aprilie HOTĂRĂŞTE Senatul Universităţii a procedat în conformitate cu Metodologia de alegere a directorilor de departament şi cu principiul autonomiei instituţionale (inclusiv administrative). Întrucât după trei şedinţe de alegeri nici o persoană nu a întrunit votul majorităţii, Consiliul Facultăţii de Litere a procedat legal, numind un director interimar pînă la 1 oct. 2008, cînd se va relua procedura de alegere”. Semnătură indescifrabilă.

Atît.

Îmi permit să semnalez pentru început cîteva lucruri. Primul dintre acestea are chiar o valoare de ştire, cum se spune. Astfel, din conţinutul rezoluţiei reiese clar că dl. Lăzescu nu este numit definitiv, cum se afirma pînă acum, ci interimar. Consecinţa acestui fapt este că se vor relua alegerile. Avem fixată chiar şi data limită pentru acestea: 1 octombrie 2008. Ceea ce înseamnă că ar trebui organizate în scurt timp, probabil pînă la finele anului universitar, ţinînd cont că din iulie pînă în octombrie ar fi practic imposibil.

Al doilea lucru de semnalat este că, deşi se susţine mai departe legalitatea numirii, nu se oferă nici un fel de referinţă juridică pentru o asemenea judecată, ca şi cum ar fi un soi de decret divin. Totuşi, în raport cu ce fel de normă juridică numirea este legală? În raport cu metodologia de alegere a directorilor de departament, la care se face referire, în mod evident nu. Am arătat de ce pe larg în memoriu. Iar principiul autonomiei instituţionale (inclusiv administrative) nu este o normă de drept. Mi se pare că orice instituţie serioasă se conduce după norme de drept mai întîi, iar principiile, oricare ar fi acestea, nu pot încălca aceste norme de drept. În tot cazul, nu văd cum principiul autonomiei instituţionale (inclusiv administrative) ar putea presupune încălcarea statutului cadrelor didactice, care este o lege organică, din cîte ştiu. În treacăt fie spus, nici un principiu nu poate îndemna la abuz sau arbitrar, pentru că atunci n-ar mai fi un principiu. Aceasta dacă nu cumva trăim în ţara lui Mischie, unde abuzul este de fapt principiul.

În legătură cu aceasta este de observat un al treilea fapt: ciudata şi flagranta contradicţie conţinută în rezoluţia de care vorbesc. Mai întîi, totul este legal, iar apoi că, în ciuda acestei legalităţi monumentale, numirea este totuşi ilegală, întrucît alegerile vor fi refăcute. Dacă totul este legal, atunci de ce se mai refac alegerile? În Metodologia de numire se spune clar că decanul poate numi, în circumstanţele date, un director cu mandat pînă la finele mandatului unui director ales. Deci nici interimar, nici altfel. Este drept că în lege este pusă o singură condiţie: ca acesta să fie profesor sau conferenţiar, ceea ce nu era cazul în numirea dlui Lăzescu, lector doctorand şi venit abia de numai cîteva săptămîni în departament. Din păcate, ştim că principiul non-contradicţiei nu funcţionează în ţara lui Mischie.

În fine, ar mai fi de observat felul în care mi se răspunde la memoriu din partea conducerii unei instituţii publice în România de astăzi, o ţară membră a Uniunii Europene. Era oare prea mult să mi se trimită o adresă, aşa cum se face peste tot, pînă şi la o asociaţie de pensionari? De fapt, nu numai că răspunsul este o simplă rezoluţie scrisă de mînă, semnată indescifrabil (ceea ce poate sugera refuzul de a o asuma!), dar nici măcar nu-mi este adresată (am primit-o prin intermediul dlui Constantinovici, administratorul Facultăţii de Litere), deşi eu semnasem memoriul cu numele meu. De altfel, n-am primit niciodată vreo înştiinţare oficială cu numirea dlui Lăzescu. Tot ce ştiu este de pe Cuzanet (care nu este o agenţie oficială a Universităţii, ci doar un site studenţesc, cel puţin din cîte ştiu!) sau din zvonuri.

Acest detaliu este esenţial în cazul de faţă. Şi foarte lămuritor, din păcate. Ne vorbeşte de atracţia pentru ape tulburi şi pescuitorii acestora. Reamintesc că, ani de zile, DJSC a fost condus de o persoană care s-a erijat în director numit, zice-se de acelaşi Sfânt Oficiu, respectiv Biroul Senat, fără să fi văzut cineva hîrtia de numire. În această calitate, persoana respectivă a dat salarii de merit, a angajat oameni (pe cei mai mulţi dintre actualii membri ai departamentului), a condus comitete şi comiţii etc., pe scurt, a fost Alfa şi Omega în acest departament, deşi a ocupat, în tot acest timp a funcţionat ca titular de drept numai la Universitatea Politehnică. Totul a fost posibil pentru că s-a făcut pe ascuns, cu complicitatea activă a celor obligaţi să supravegheze respectarea legii.

Mă tem de aceea că aici nu este un simplu viciu de comunicare internă, ci de un veritabil principiu de gestiune administrativă. Pînă la urmă, aceasta este toată problema. Faptul că Biroul Senat îmi dă dreptate, fie şi discret, aceasta nu mă încălzeşte, atît timp cît una dintre primele măsuri ale noii administraţii, alese abia de cîteva săptămîni, a fost de a respecta acest principiu demn de lumea lui Mischie. Este ca şi cum aceşti oameni şi-ar începe viaţa sexuală cu un viol.